Am evadat si weekendul acesta din orasul “cu pasi grabiti” si am ajuns in Tg. Mures. I-am vazut pentru prima data pe cei de la Odyssey intr-un concert live si am ramas surprinsa. Suna superb in varianta acustica. M-au impresionat enorm, au fost ca un vartej de energie, cu sunete si culori venite parca de pe taramuri nordice dar mentinand totusi nuanta haiduceasca a plaiurilor noastre. Atmosfera a fost deosebita. Mi-a placut foarte mult locatia in care au sustinut concertul (Teatrul 74), mi-a placut compania oamenilor alaturi de care am cantat, aplaudat si strigat pentru bis (:p) , mi-a placut publicul… restrans, dar calitativ.
Povestea lor o gasiti pe site-ul trupei: aici. Eu le doresc succes si cat mai multe bis-uri in concerte.
Pentru cei atrasi de soul, jazz, funk, recomand o frumusete aparte ce imbina pianul si poezia intr-un stil la fel de aparte. Nascuta in Chisinau, avionul de aur a adus-o pe meleagurile noastre pentru a ne incanta ochii si urechile prin sensibilitate, rafinete si nou. Arta ratacita in carne, Alexandrina isi exprima sentimentele si emotiile si prin pictura. Click aici si aici pentru detalii.
Termenul cuprinde mai multe semnificatii. Include caracteristici diverse, la fel cum viata, oamenii, iubirea si alte aspecte care ne inconjoara si le vedem, simtim, auzim, infatiseaza diverse fatete. Ciudata, surprinzatoare, caraghioasa, aparte, extraordinara si pururi noua este lumea in care traim.
Dragostea, cu cele doua taisuri ale sale – una binecuvanteaza, cealalta injunghie, una deschide ochii si transforma in lumina tot ce atinge, cealalta ii acopera, lasandu-i sub petice de intuneric…
L-am vazut anul trecut la [mu:vi] Fest si mi-a atras atentia. Primul film strain de animatie nominalizat la Oscar. Este un film biografic, realizat sub forma de documentar. Regizorul incearca sa faca o calatorie prin memorie pentru a-si aminti detaliile razboiului la care a luat parte, intervievand mai multi veterani de razboi.
Am retinut ca o modalitate de a trece mai usor peste momentele grele este sa negi realitatea.
Secventa dansului printre gloante pe Chopin este memorabila:
“Tipatul este o izbucnire de disperare. Daca fiecare ar tipa disperarile pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trai.”
Conceptul de viata poate imbratisa mai multe forme. Poate fi cantec, scena de teatru, insula ori sentinta judecatoreasca. Poate fi un vis sau un cosmar din care astepti sa te trezesti…
Unii ne lasam prada destinului iar altii dintre noi vietuim in incercarea de a vana sensuri si a ne tese cararile responsabili. Ne lasam prada muscaturii de cobra, ne lasam prada uratului, devenind victime ale fiarei din noi, ale societatii si ale conformismului.
Tacerea este amprenta societatii asupra noastra. Societatea… Ea este cea care aseaza pe fetele noastre masca de sticla, ea este cea care vrea sa ne pecetluiasca gura. “Traim sub o crusta de sticla datorita careia nu auzim ceea ce trebuie sa auzim”, iar “chipul adevarat poate sa devina o masca intolerabila intr-o lume unde firesti erau mastile” subliniind ca ceea ce este majoritar este considerat incadrat sub semnul normalitatatii.
“Nu exista omul. Exista calaul, exista victima, martorul care se amuza, martorul indiferent si cel care se revolta. Dar pe acesta nu-l poti vedea intotdeauna. Il coplesesc martorii din care se aleg mereu si calaii si victimele pentru ca spectacolul trebuie sa mearga fara oprire.”
“Nu exista decat tipatul si tacerea. Mi-am dat seama ca tipetele exista insa nu el auzim. Nu vrem sa le auzim. Suntem surzi iar cei care tipa se chinuie si mai tare vazand ca numeni nu -i aude. [...] Ca sa recapeti senzatia ca esti om trebuie sa observi un semn ca te aude cineva. Altfel innebunesti. Ca sa nu innebunesti tipi si mai tare si deodata observi ca vocea nu te mai asculta. Tipatul a ajuns la limitele lui si s-a frant. Tacerea a fost mai puternica decat el.”
Capcana acestei “gari” este pustiul, golul, care conduce spre moarte. Cand esti singur, in pustiu, si incetezi a te zbate fiindca crezi ca este in zadar, fiara invinge. “Fiecare dintre noi, langa Dumnezeu se afla si o fiara; Fiara doarme si asteapta. Si cum adulmeca singuratatea deschide ochii si maraie. Iar in pustiu se trezeste de-a binelea. Se propteste dinaintea lui Dumnezeu si incepe lupta […]. Dumnezeu e invins cel mai adesea”.
“Inca mai sunt om. Cata vreme omul se simte vinovat e inca om.”
Care este sensul vietii? A iubi? A-i face fericiti pe cei din jur? A-ti gasi pacea interioara? A te bucura de fiecare moment? Sau… A-i gasi sensul?
Cartea lui Octavian Paler este o insiruire de cuvinte mari si pline de semnificatii. Ne infatiseaza viata ca un peron intr-o gara pustie: prafuita si tacuta, ca o grota, cu peretii galbeni si scorojiti, cu sala de asteptare “obisnuita”, cu banci de jur imprejurul peretilor, cu lumini murdare, cu paianjeni, cu ghisee de bilete inexistente si cai ferate care se pierd ori inspre padure, ori inspre mlastini. Cu zile si nopti, cu vant “continuu si monoton”, cu ploi si cu soare.
Viata prezentata ca un continuu “umblet somnambul intre mlastini si paduri”, paduri in care infloresc anotimpurile spiritului bun si mlastini care te ingroapa intr-un ”sunet surd”, “vuiet al sfarsitului”. Orele de plecare si venire a trenurilor lipsesc, cum de altfel lipsesc localitatatile de unde vin sau incotro se indreapta trenurile, desemnand un “drum de nicaieri spre nicaieri”.
“Noi alegem destinatiile pe care vrem sa le dam vietii noastre. Si poate nu exista ‘nicaieri’. Exista numai calatori care nu dau vietii lor nici o destinatie. Care renunta, care nu pot sau rad, zicand ca nu-i intereseaza decat calatoria in sine.”
Titlul garii este unul “misterios si incomplet” – ERO, ca si cum ne-ar da oportunitatea de a-i da ce nume dorim. Eros? Erou? Zero? Tu ce sens ii dai?…
iar dincolo de privirea ta se ascund puteri nemarginite in sacrificiu,
caci nemarginita e puterea dragostei tale.
“Intre noi cordonul ombilical nu se va taia niciodata”…
La multi ani, suflet nobil! Iti multumesc.
Si in acelasi timp, iti multumesc tie, tatic drag, pentru tot ce-mi oferi. Fii binecuvantat, pentru ca mainile tale grele de leganat si truda nu au cunoscut osteneala…
Fie ca lumina, bunatatea si armonia sa guverneze sufletele voastre, si nu uitati, la fel cum va spuneam in copilarie, voi sunteti tot ce am mai scump si va iubesc de la cer la pamant! Atat de mult.
Zambesc… si ma vedeti fericita. Sunt eu oare cu adevarat fericita? Ce-i drept, ma consider in mare masura… caci ma hranesc cu fericiri simple, si incerc a nu-mi irosi timpul cu tristeti banale. Viata e scurta si nu merita sa-mi consum energia cu lucruri negative.
A asculta muzica singur sau a o asculta impreuna cu altii?… A canta sub dus sau a canta impreuna cu un grup de oameni?… Eu aleg compania voastra, fara sa ezit. Unul din lucrurile medicamentele care ma mentin in viata. Medicament pentru singuratate, temeri, dezamagiri si alti nori grei, mai ales cand ii dau voie sa-mi strabata venele.
Viata mea ar fi o adevarata sarbatoare daca ar continua intr-un cantec nesfarsit, alaturi de oameni dragi. Coelho spunea – “fericirea e ceva ce se multiplica atunci cand se imparte.” Ii dau perfecta dreptate…
… si recomand:
“Daca vei putea ramane mereu in prezent vei fi un om fericit, pentru ca fericirea este numai si numai momentul in care traim”.
… sau fiinta iubita si felul cum aceasta-si lasa amprenta asupra fiintei tale. Asupra tuturor simturilor… Caci iubirea ei este iubire-flacara, este cantec, lumina, primavara.
Pentru ca “surasul ei infloreste Pamantul. Cantecul ei, inmiresmeaza Cerul. Iubirea ei, vibreaza Dumnezeirea” iar lumina ei “trebuie lasata sa patrunda in noi prin toate fibrele fiintei, ca un alabastru, invesmantandu-ne simtirea si sangele, care freamata de la inceputul chemarii, ca un candelabru de aur.” (Gheorghe Constantin Nistoroiu)
Este unul dintre acele filme care, la sfarsit, intr-adevar sensibilizeaza si instiga la meditatie prin morala puternica pe care o transmite. S-ar putea sa-ti schimbe viziunea asupra conceptului de fericire, te invata a privi partea plina a paharului si a valoriza fiecare secunda a vietii tale. Este o poveste care poate parea banala la prima vedere dar neincrederea initiala se va transforma intr-o veritabila bucurie a mintii si, mai mult decat atat, o bucurie a sufletului.
Lester Burnham, “a simple guy with nothing to lose”, are o casnicie nefericita iar frustrarile sale explodeaza in decursul varstei mijlocii prin demontarea rutinei. Pofta de a trai clipa izvoraste din pasiunea lui pentru o adolescenta, Angela, prietena fiicei sale, iar Lester incepe sa puna alt pret pe intreaga sa existenta.
Filmul nu pune accent pe o singura tematica, dar reflecta in special aspecte sociale. Fiecare personaj reprezinta o tipologie. Lester este barbatul conformist cu camasa si servieta, Carolyn infatiseaza sotia infidela, Jane este tiparul adolescentei rebele care se confrunta cu probleme de stima de sine, Angela este adolescenta tipica cu aspiratii de model care cauta sa fie nonconformista iar Ricky descrie tipul artistului, un suflet de poet care are o imagine profunda despre frumusete: “Sometimes there’s so much beauty in the world I feel like I can’t take it, like my heart’s going to cave in”. Tatal lui Ricky reprezinta ostilul, frustrarea si are iluzia ca detine controlul asupra fiului sau.
Secventele sunt pline de culoare, esenta lor constand in multitudinea de petale de trandafiri care sugereaza iubirea, pasiunea, entuziasmul, emotia. Unele scene sunt memorabile, cu adevarat impresionante, precum cea cu punga purtata de vant sau monologul din final.
Este un film deosebit despre viata, ilustrand emotiile, umorul si imperfectiunile sale, un film despre iubire, singuratate, familie si relatii interumane iar actorii stiu perfect cum sa intre in pielea personajelor pe care le reprezinta.
O povestioara simpla dar profunda, American Beauty, a fost bine recompensat in 1999 pentru fiecare categorie care exprima cretivitate: pentru cel mai bun actor (Kevin Spacy), cel mai bun regizor (Sam Mendez), cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine si cea mai buna cinematografie.
Filmul se centreaza pe acel tip de frumusete pe care putem sa o vedem in cele mai comune, simple si marunte lucruri. Desi finalul este unul tragic, culmineaza cu un sentiment de implinire:
2. Pentru a-ti mentine sanatatea si a-ti spori calitatea vietii.
3. Pentru ca vrei sa te bucuri mai mult de viata, de gustul acestui “ground level flight”.
4. Pentru ca vrei ca talpile sa-ti fie mangaiate de cat mai multe raze de soare : – )
5. Pentru ca nu vrei sa te sinucizi incetul cu incetul (fiecare tigara ucide 7 minute din viata)
6. Pentru ca nu vrei deloc sa te sinucizi
7. Pentru ca iubesti viata, si iubesti sa iubesti si nu vrei sa iesi din aceasta lupta mult mai devreme decat altii…
8. Pentru ca nu vrei sa atingi stadiul de voce “inecata intr-un butoi de whiskey, atarnata la afumat pentru cateva luni, apoi calcata de un camion” in care se afla glasciorul lui Tom Waits.
9. Pentru ca nu vrei sa contribui la cele aprox. 2 miliarde de euro care intra anual in buzunarele statului
10. Pentru ca vrei sa postez mai des…
Motivele lor, mai persuasive si mai in detaliu: aici, aici si aici.
