Nori negri, gata sa pedepseasca departarile…

A inceput la sfarsitul lui martie

pe acorduri de chitara, soapte de vioara,

vin rosu si lumini difuze.

Umbrele dansau impreuna cu noi

intr-o imbratisare puternic invaluita de dor.

Jucandu-ma cu privrea in ochii tai

am descoperit liniste si siguranta.

Glasul viorii era glasul tau.

Sincer, cald, cu dâre de sclipiri triste.

In sunet de vioara ma cuprinzi,

si-n glas de vioara,

prin  glasul ochilor tai, ma alinti…

A inceput intr-o seara cu nori.

Acum, ploua.

Ploua calm, cu binecuvantari.

Astept furtuna.

… vrei sa o iei cu tine peste tot si ii simti lipsa cand nu e alaturi. Zambesti cand te gandesti la ea, si visezi, si ai mai multa energie si pofta de viata.

Cand esti indragostit esti atat de fericit incat starea pe care o ai nu lasa loc nici unei tristeti.

… celalalt creste in tine, iti invadeaza sufletul si gandul si intreaga fiinta… tot mai mult. Acesta este drumul spre iubire. Iar cand iubesti, nicio simfonie nu va suna mai frumos decat ritmul inimii celuilalt acompaniat de ritmul inimii tale…

Tu, suflet gri, pierdute-ai in mister

Un colt intunecat, departe de-orice cer,

Uitat in suferinta, de raze nepatruns.

Fluturii albi, ce-n fericire se afunda,

Zboara cu iubire spre un inalt taram

Si intr-o sfanta adiere aripile-si cufunda

Uitand de pietre, goliciune sau noroi.

Cat Soare dincolo de Timp!

Cata culoare dincolo de ploi

Cata lumina dincolo de moarte

Iubirea e in noi…

Cu mila si caldura ca o minune voi plutiti

Revarsand emotii dulci ce curg fara pacat.

Dar ei, cei gri, aluneca-n abis curat

Cu lacrimi de piatra, inconjurati de neputinti…

Povestea lor o gasiti pe site-ul trupei: aici. Eu le doresc succes si cat mai multe bis-uri in concerte.

Odyssey -> Caderea in pacat

tine-ma aproape, mereu, cum iti tii vioara, tandru.

cuprinde-ma cu bratele si varsa-ti noaptea,

plimba-ma-n palmele tale roase de pasiune

si da-mi voie sa te plimb spre lumi straine.

as vrea sa fiu ca ea…

sa-ti starnesc mereu curiozitatea,

sa-ti mangai apele negre

si sa-ti omor orele de plictis.

sa-mi plangi pe un umar

sau sa-mi razi pe celalalt.

sa fiu lemnul care te incalzeste,

sa dau culoare existentei tale,

sa-ti completez universul

la fel cum vioara umple abisul sufletului tau …

Termenul cuprinde mai multe semnificatii. Include caracteristici diverse, la fel cum viata, oamenii, iubirea si alte aspecte care ne inconjoara si le vedem, simtim, auzim, infatiseaza diverse fatete. Ciudata,  surprinzatoare, caraghioasa, aparte, extraordinara si pururi noua este lumea in care traim.

Enjoy teh music! :)

Strange world

People are strange

Isn`t life strange?

Dragostea, cu cele doua taisuri ale sale – una binecuvanteaza, cealalta injunghie, una deschide ochii si transforma in lumina tot ce atinge, cealalta ii acopera, lasandu-i sub petice de intuneric…

Strange love

I`m strange and you`re strange

L-am vazut anul trecut la [mu:vi] Fest si mi-a atras atentia. Primul film strain de animatie nominalizat la Oscar. Este un film biografic, realizat sub forma de documentar. Regizorul incearca sa faca o calatorie prin memorie pentru a-si aminti detaliile razboiului la care a luat parte, intervievand mai multi veterani de razboi.

Am retinut ca o modalitate de a trece mai usor peste momentele grele este sa negi realitatea.

Secventa dansului printre gloante pe Chopin este memorabila:

“Tipatul este o izbucnire de disperare. Daca fiecare ar tipa disperarile pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trai.”

Conceptul de viata poate imbratisa mai multe forme. Poate fi cantec, scena de teatru, insula ori sentinta judecatoreasca. Poate fi un vis sau un cosmar din care astepti sa te trezesti…

Unii ne lasam prada destinului iar altii dintre noi vietuim in incercarea de a vana sensuri si a ne tese cararile responsabili. Ne lasam prada muscaturii de cobra, ne lasam prada uratului, devenind victime ale fiarei din noi, ale societatii si ale conformismului.

Tacerea este amprenta societatii asupra noastra. Societatea… Ea este cea care aseaza pe fetele noastre masca de sticla, ea este cea care vrea sa ne pecetluiasca gura. “Traim sub o crusta de sticla datorita careia nu auzim ceea ce trebuie sa auzim”, iar “chipul adevarat poate sa devina o masca intolerabila intr-o lume unde firesti erau mastile” subliniind ca ceea ce este majoritar este considerat incadrat sub semnul normalitatatii.

“Nu exista omul. Exista calaul, exista victima, martorul care se amuza, martorul indiferent si cel care se revolta. Dar pe acesta nu-l poti vedea intotdeauna. Il coplesesc martorii din care se aleg mereu si calaii si victimele pentru ca spectacolul trebuie sa mearga fara oprire.”

“Nu exista decat tipatul si tacerea. Mi-am dat seama ca tipetele exista insa nu el auzim. Nu vrem sa le auzim. Suntem surzi iar cei care tipa se chinuie si mai tare vazand ca numeni nu -i aude. [...] Ca sa recapeti senzatia ca esti om trebuie sa observi un semn ca te aude cineva. Altfel innebunesti. Ca sa nu innebunesti tipi si mai tare si deodata observi ca vocea nu te mai asculta. Tipatul a ajuns la limitele lui si s-a frant. Tacerea a fost mai puternica decat el.”

Capcana acestei “gari” este pustiul, golul, care conduce spre moarte. Cand esti singur, in pustiu, si incetezi a te zbate fiindca crezi ca este in zadar, fiara invinge. “Fiecare dintre noi, langa Dumnezeu se afla si o fiara; Fiara doarme si asteapta. Si cum adulmeca singuratatea deschide ochii si maraie. Iar in pustiu se trezeste de-a binelea. Se propteste dinaintea lui Dumnezeu si incepe lupta […]. Dumnezeu e invins cel mai adesea”.

“Inca mai sunt om. Cata vreme omul se simte vinovat e inca om.”

Cartea lui Octavian Paler este o insiruire de cuvinte mari si pline de semnificatii. Ne infatiseaza viata ca un peron intr-o gara pustie: prafuita si tacuta, ca o grota, cu peretii galbeni si scorojiti, cu sala de asteptare “obisnuita”, cu banci de jur imprejurul peretilor, cu lumini murdare, cu paianjeni, cu ghisee de bilete inexistente si cai ferate care se pierd ori inspre padure, ori inspre mlastini. Cu zile si nopti, cu vant “continuu si monoton”, cu ploi si cu soare.

Viata prezentata ca un continuu “umblet somnambul intre mlastini si paduri”, paduri in care infloresc anotimpurile spiritului bun si mlastini care te ingroapa intr-un ”sunet surd”, “vuiet al sfarsitului”. Orele de plecare si venire a trenurilor lipsesc, cum de altfel lipsesc localitatatile de unde vin sau incotro se indreapta trenurile, desemnand un “drum de nicaieri spre nicaieri”.

“Noi alegem destinatiile pe care vrem sa le dam vietii noastre. Si poate nu exista ‘nicaieri’. Exista numai calatori care nu dau vietii lor nici o destinatie. Care renunta, care nu pot sau rad, zicand ca nu-i intereseaza decat calatoria in sine.”

Titlul garii este unul “misterios si incomplet” – ERO, ca si cum ne-ar da oportunitatea de a-i da ce nume dorim. Eros? Erou? Zero? Tu ce sens ii dai?…