Este unul dintre acele filme care, la sfarsit, intr-adevar sensibilizeaza si instiga la meditatie prin morala puternica pe care o transmite. S-ar putea sa-ti schimbe viziunea asupra conceptului de fericire, te invata a privi partea plina a paharului si a valoriza fiecare secunda a vietii tale. Este o poveste care poate parea banala la prima vedere dar neincrederea initiala se va transforma intr-o veritabila bucurie a mintii si, mai mult decat atat, o bucurie a sufletului.
Lester Burnham, “a simple guy with nothing to lose”, are o casnicie nefericita iar frustrarile sale explodeaza in decursul varstei mijlocii prin demontarea rutinei. Pofta de a trai clipa izvoraste din pasiunea lui pentru o adolescenta, Angela, prietena fiicei sale, iar Lester incepe sa puna alt pret pe intreaga sa existenta.
Filmul nu pune accent pe o singura tematica, dar reflecta in special aspecte sociale. Fiecare personaj reprezinta o tipologie. Lester este barbatul conformist cu camasa si servieta, Carolyn infatiseaza sotia infidela, Jane este tiparul adolescentei rebele care se confrunta cu probleme de stima de sine, Angela este adolescenta tipica cu aspiratii de model care cauta sa fie nonconformista iar Ricky descrie tipul artistului, un suflet de poet care are o imagine profunda despre frumusete: “Sometimes there’s so much beauty in the world I feel like I can’t take it, like my heart’s going to cave in”. Tatal lui Ricky reprezinta ostilul, frustrarea si are iluzia ca detine controlul asupra fiului sau.
Secventele sunt pline de culoare, esenta lor constand in multitudinea de petale de trandafiri care sugereaza iubirea, pasiunea, entuziasmul, emotia. Unele scene sunt memorabile, cu adevarat impresionante, precum cea cu punga purtata de vant sau monologul din final.
Este un film deosebit despre viata, ilustrand emotiile, umorul si imperfectiunile sale, un film despre iubire, singuratate, familie si relatii interumane iar actorii stiu perfect cum sa intre in pielea personajelor pe care le reprezinta.
O povestioara simpla dar profunda, American Beauty, a fost bine recompensat in 1999 pentru fiecare categorie care exprima cretivitate: pentru cel mai bun actor (Kevin Spacy), cel mai bun regizor (Sam Mendez), cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine si cea mai buna cinematografie.
Filmul se centreaza pe acel tip de frumusete pe care putem sa o vedem in cele mai comune, simple si marunte lucruri. Desi finalul este unul tragic, culmineaza cu un sentiment de implinire:
dar tot ea alunga valurile negre – prin atingeri de harpa…
Paseste in sunet de flaut,
priveste cu senzualitatea unui saxofon
desprins de basmele copilariei
si iubeste cu fragilitatea notelor de pian.
Zambetu-i ia forma unui violoncel timid
iar plansetu-i cu lacrimi de roua
pe ritmul baladelor nocturne
ce curg in viori mohorate…
“Adevaratele femei sunt acelea a caror prezenta te face sa uiti de probleme, idei, nelinisti universale si chinuri metafizice.”
De la statutul de “nulitate simpatica”, femeia, a ajuns sa fie privita, prin ochii domnului Cioran, ca “muzica ratacita-n carne”, fara de care “viata ar fi o sinucidere automata”.
Cele mai frumoase modalitati de exprimare in cele mai originale, elegante, romantice si ambigue maniere. Dans, pictura, muzica, film, arta de a citi, de a conversa, de a glumi, inocenta, creativitate, spontaneitate, prietenie, respect, iertare, schimbare, implinire. Iubire. Nebunia iubirii. Iubirea de tata, iubirea dintre soti, iubirea de frumos, iubirea de oameni, iubirea pentru un oras, pasiunea pentru arta, iubirea de copil, dorinta, capriciul, iubirea primăvară… care infloreste cu fiecare an – iubirea autentica.
Iubirea incepe in fiecare moment. Iubirea-i peste tot!
Si pentru ca nu am mai citit ceva aparte in ultima vreme, recomand o carticica relaxanta ( numai buna dupa sesiune :) ) pe care am citit-o vara trecuta. Cerusem de la biblioteca “Dragostea dureaza 3 ani”, dar nu o aveau. A gasit doar “Memoriile unui tanar ticnit” de acelasi autor. Mi s-a parut interesant titlul si am imprumutat-o. Am stat o perioada intr-un parc, la umbra, pe o banca din lemn, acoperita cu flori. Am citit cateva pagini si am gustat chiar de la inceput umorul ironic al lui Frederic Beigbeder. Am savurat jocurile de cuvinte, exprimarile nefardate, experientele tanarului ticnit care avea o grija de un suspans urgent: ‘pana la urma nasul si barbia mi se vor intalni sau nu?’. Un tanar care imbratisa elanurile inimii sale. Am ras (singura) fara sa-mi pese de cei din jur. Am indraznit.
Am invatat ca tot ce are nevoie un om pentru a se simti implinit, intreg, este natură si dragoste: “Venetia e lipsita de copaci. Oare ce imi trebuia in viata? Copacii fosnind in bataia vantului sau siroind prin ploaie imi erau de-ajuns. Copacii si gropita unui umar.”
Am descoperit, din nou, ca imperfectiunea individualizeaza: “Urasc tipii invulnerabili. Nu am respect decat pt aia ridicoli, care au prohabul desfacut la dineurile snoabe, care se trezesc cu gainat de porumbel in cap exact cand vor sa-si sarute iubita, care aluneca in fiecare dimineata pe o coaja de banana. Ridicolul ii este propriu omului. Cine n-are parte sa ajunga de rasul multimilor nu merita sa fie considerat fiinta umana. As spune chiar mai mult. Singurul mijloc de a sti ca existi este sa fii grotesc. Acesta este cogito-ul omului modern. Ridiculo ergo sum.”
Am mai descoperit si partea induiosatoare a masculinului, slabiciunea in fata fapturii delicate: “E o chestie tampita, dar nimic nu ma face sa ma indragostesc mai tare decat o femeie care plange. Pot sa ma uit cum dispar civilizatii, cum ard orase sau cum explodeaza planete, fara sa reactionez. Dar aratati-mi o lacrima pe obrazul unei femei si puteti sa faceti din mine ce vreti. Este latura mea hebefrenica (n-aveti decat sa cautati in dictionar sensul acestui cuvant).”
Am gasit o perspectiva draguta asupra dragostei, teribil de adevarata: “Cantecele cantate de Rita Mitsuko s-au inselat: povestile de dragoste se termina bine. Altfel, nu sunt povesti de dragoste, sunt romane (sau cantece cantata de Rita Mitsuko).”
M-am amuzat de spontaneitatea cu care gandurile se prefac in umor: “M-am ridicat de la masa si m-am dus la toaleta. Asezandu-ma pe vas, mi-am dat seama ca posteriorul meu comunica, astfel, cu dosurile marilor oameni care ma precedasera in acel loc. Mi i-am imaginat instalati acolo, meditand la viitorul lumii, cautand sa vada daca mai ramasese hartie. Eram mandru. Dupa ce traisem asta, puteam sa mor linistit.”
Putem invata cum sa privim partea plina a paharului intr-o situatie nu tocmai favorabila, facand haz de necaz: “Anne voia sa schimbe niste bani la banca, dar n-am lasat-o: schimbul la negru e mult mai avantajos. Am dat peste un incantator bastinas care ne-a schimbat banii lui Anne la un procent mai mult decat generos. Triumfam. Totusi, succesul mi-a fost de scurta durata, pt ca, numarand din nou banii, Anne a descoperit ca tipul ne daduse hartie igienica, cu o singura bacnota pusa deasupra. Evident, tipul se topise intre timp. In ciuda intamplarii, i-am explicat lui Anne ca acea hartie putea sa ne fie de folos la hotel. Nu se stie niciodata. […] Toate astea vor constitui un fabulous suvenir cand vom fi la Paris.”
Am invatat ca: “Cel mai bun remediu impotriva vietii cotidiene este cultul cotidianului, in fluiditatea lui.”
Am aflat cum se manifesta iubirea pura, cum niciodata nu va lasa loc de plictis: “Ma uit la Anne si ce vad? Dimineata, o femeie coapta, ciufulita, ragusita, care isi face toaleta ascultand radioul. Peste 10 minute, este deja alta: o prietena tandra, care scuipa samburii de cirese pe fereastra. Inapoi, in pat, este o a treia Anne, senzuala, cu trupul fierbinte. Intr-o singura dimineata voi cunoaste douazeci de femei diferite, de la fetita model care se uita la tv, molfaind gogoloaie de chewing gum pe care le tine, apoi, in falca, la dactilografa simpluta, care isi pileste unghile in timp ce vorbeste la telefon, trecand prin isterica depresiva care moare de frica privind tinta tavanul, fara s-o uit pe iubita floare albastra. Cum vreti voi sa mi se faca lehamite de ea? Anne este un intreg harem intr-o singura femeie.”
Visand la cupluri perfecte si iubiri ca in basme, intr-un moment de melancolie, am primit un link, care m-a impresionat si facut sa zambesc. Mersi copil anarhist! :-p
Am invatat multe de la toti cei care mi-au iesit in cale. Am descoperit ce-mi place, si mai cu seama ce nu imi place…
Am descoperit de ce am nevoie. Am nevoie de trairi puternice, de a simti bucuria in cea mai pura forma, cea mai sincera… oricat de simpla… Am avut mereu nevoie de Dumnezeu. Inca am si voi avea. Unii mi-au intarit credinta in El. Altii mi-au dat nelinisti si m-au tulburat… Unii mi-au aratat cum traiesc in lumea fictiunii, altii… m-au adus cu picioarele pe pamant, in lumea reala. Unii mi-au dezvaluit slabiciunile lor, si m-am regasit in acestea… altii mi-au dat incredere in mine si m-au intarit. Unii ma invata ce inseamna a trai in prezent, altii ma fac a reflecta la trecut si viitor. Unii, sa insist asupra unor lucruri, altii sa am rabdare asupra altora…
Am iubit, am cantat, am dansat, am sperat, am visat, am ras, am plans, am alergat, am gresit, m-am ratacit, m-am regasit, m-am temut, am indraznit, am urcat munti, am cunoscut oameni noi… am cunoscut oameni frumosi.
Am invatat. Sper ca si cei ce m-au intalnit sa fi primit din ce am avut de oferit, oricat de marunt.
Am zambit. Nu am fost niciodata singura desi au fost momente cand m-am simtit singura…
Uitandu-ma inapoi… imi dau seama de cate minuni am avut parte…
La multi ani si cat mai multi pasi spre implinirea visurilor!
Ar trebui sa invatam sa ne bucuram de fiecare minune din viata noastra, cat de mica ar fi ea, pentru ca toti avem parte de ele. Cred ca cea mai mare e insasi minunea de a fi. Minunea de a te bucura de libertate, minunea de a iubi, de a simti.
Ma bucur ca-i am pe parinti alaturi si ma incurajeaza si fac sacrificii pentru mine, ma bucur ca am prieteni care ma sustin si ma apreciaza, ma bucur ca am un acoperis deasupra capului, ca am cu ce-mi acoperi goliciunea trupului, ca am sanatate, ca sunt intreaga atat fizic cat si mental si am capacitatea de a gandi si comunica, si pentru ca ma pot bucura de culorile cerului sau de o nota de pian.
Personaje precum Robert Neville din “I am legend” sunt cele care cateodata ne trezesc… Ne fac sa ne dam seama cat de pretioasa este libertatea, cat de mult inseamna sa ai langa tine fiinte care sa-ti aline singuratatea… si cat de valoros este timpul…
