Mi-am amintit de ceva frumos din ce am rasfoit vara care-a trecut… dezvaluirile Maitreyiei despre adevarata idila dintre ea si Eliade, despre familia ei, despre sentimente si pasiuni, ganduri, memorii, viata. Cultura Indiana in fascinantele ei aspecte. O femeie care a luptat pt propria-i libertate, caruia nu i-a fost teama sa infrunte adevarul. O tanara care trece printr-o durere spirituala in adolescenta dar care isi construieste mai tarziu un camin relativ fericit. Totusi nu a fost cu adevarat fericita, desi a avut parte de un sot minunat, cu un suflet de o noblete rara… dar a reusit sa se adapteze noului stil de viata, departe de lumea literara, si sa isi iubeasca sotul si sa-l aprecieze pentru fiecare gest al lui, plin de bunatate si rabdare.
Karma ar putea reprezenta unul din motivul romanului. Suferinta fetei a fost urmata de implinirea in cadrul familiei. Armonia casei in care a locuit pe timpul sederii lui Mircea, veselia si multitudinea de oameni, atmosfera unei continue serate, urmata de destramarea firului fericirii, pustiirea casei odata cu plecarea tanarului student. Fericirea mamei se transforma in tristete si dezamagire. Spiritul, valorile morale ale tatalui si mandria se pierd din momentul in care isi paraseste familia.
“Pentru a iubi pe cineva ori pentru a fi fericit nu e nevoie de nici o randuiala sociala. Mai stiu ca dragostea adevarata este ca o lumina care da stralucire la tot ce este in jur. Dragostea nu e un obiect, nici o podoaba de aur pe care sa o smulgi cuiva pentru a o darui altcuiva. Mai stiu ca atunci cand iubesti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoana iti devine drag.”
“Dorinta de a-ti placea tie insuti este un capriciu. Dorinta de a fi pe placul cuiva, inseamna dragoste.”
“Este un loc, niciunde, unde totul se sfarseste; fara sperante, fara vorbe, fara voce, fara sunet, fara calatori osteniti, pe o carare goala, fara nastere, fara moarte, fara trup, fara noapte, fara zi si fara zori in acel vid.”
“Frumusetea nu poate fi o problema obiectiva, doar fiintele omenesti o pot observa. Este fardul albastru ce le acopera ochii si chiar mintile, cel ce face ca lucrurile sa para minunate.”
“Toate strunele mintii mele canta aceasta muzica. El este cantaretul. El este cel care canta aceasta melodie in mine. El este cel care a facut sa apara acest val de muzica in trupul si in mintea mea. Patrund in lumea asta minunata prin cantecele sale.”
“Mircea mi-a facut o mica vanataie la mana. O ating usor cu cealalta palma, dar ea creste, creste neincetat tot mai mare, intinzandu-se spre inima – ma vad cazuta la pamant, ranita; si Mircea a plecat.”
“Mi-a prins bratul cu doua maini infometate si si-a lipit fata de el. Mana mea se desprinse usor de trup, sau eu devenisem intreaga mana. […] Treptat, mana mea s-a transformat. Nu a mai ramas un obiect din carne si sange, intreaga materie solida a disparut. S-a prefacut intr-o strafulgerare din infinitul cer. Toti atomii si moleculele ei s-au dezagregat – se rotesc si danseaza asemenea planetelor si constelatiilor – planete, stele, luna si soarele se aflau acum in locul lor.”
“Viata nu se implineste prin uitarea suferintei, ci prin zilnica transformare a mahnirii in intelegere, a cruzimii in tandrete si a amaraciunii in dulceata.” (Tagore)
“Adevarata moarte e uitarea si singura noastra sansa de a deveni nemuritori este sa o tinem in frau… Numai dragostea poate sfida uitarea si timpul.”
“Cand totul se transforma in cenusa, ceva mai ramane intreg”…