Tag Archives: moral

Psyche

Adio nemurire, in Soare te-ai ascuns!

Tu, suflet gri, pierdute-ai in mister

Un colt intunecat, departe de-orice cer,

Uitat in suferinta, de raze nepatruns.

Fluturii albi, ce-n fericire se afunda,

Zboara cu iubire spre un inalt taram

Si intr-o sfanta adiere aripile-si cufunda

Uitand de pietre, goliciune sau noroi.

Cat Soare dincolo de Timp!

Cata culoare dincolo de ploi

Cata lumina dincolo de moarte

Iubirea e in noi…

Cu mila si caldura ca o minune voi plutiti

Revarsand emotii dulci ce curg fara pacat.

Dar ei, cei gri, aluneca-n abis curat

Cu lacrimi de piatra, inconjurati de neputinti…


Viata pe un peron II

Tipatul este o izbucnire de disperare. Daca fiecare ar tipa disperarile pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trai.”

Conceptul de viata poate imbratisa mai multe forme. Poate fi cantec, scena de teatru, insula ori sentinta judecatoreasca. Poate fi un vis sau un cosmar din care astepti sa te trezesti…

Unii ne lasam prada destinului iar altii dintre noi vietuim in incercarea de a vana sensuri si a ne tese cararile responsabili. Ne lasam prada muscaturii de cobra, ne lasam prada uratului, devenind victime ale fiarei din noi, ale societatii si ale conformismului.

Tacerea este amprenta societatii asupra noastra. Societatea… Ea este cea care aseaza pe fetele noastre masca de sticla, ea este cea care vrea sa ne pecetluiasca gura. “Traim sub o crusta de sticla datorita careia nu auzim ceea ce trebuie sa auzim”, iar “chipul adevarat poate sa devina o masca intolerabila intr-o lume unde firesti erau mastile” subliniind ca ceea ce este majoritar este considerat incadrat sub semnul normalitatatii.

Nu exista omul. Exista calaul, exista victima, martorul care se amuza, martorul indiferent si cel care se revolta. Dar pe acesta nu-l poti vedea intotdeauna. Il coplesesc martorii din care se aleg mereu si calaii si victimele pentru ca spectacolul trebuie sa mearga fara oprire.”

Nu exista decat tipatul si tacerea. Mi-am dat seama ca tipetele exista insa nu el auzim. Nu vrem sa le auzim. Suntem surzi iar cei care tipa se chinuie si mai tare vazand ca numeni nu -i aude. [...] Ca sa recapeti senzatia ca esti om trebuie sa observi un semn ca te aude cineva. Altfel innebunesti. Ca sa nu innebunesti tipi si mai tare si deodata observi ca vocea nu te mai asculta. Tipatul a ajuns la limitele lui si s-a frant. Tacerea a fost mai puternica decat el.”

Capcana acestei “gari” este pustiul, golul, care conduce spre moarte. Cand esti singur, in pustiu, si incetezi a te zbate fiindca crezi ca este in zadar, fiara invinge. “Fiecare dintre noi, langa Dumnezeu se afla si o fiara; Fiara doarme si asteapta. Si cum adulmeca singuratatea deschide ochii si maraie. Iar in pustiu se trezeste de-a binelea. Se propteste dinaintea lui Dumnezeu si incepe lupta […]. Dumnezeu e invins cel mai adesea”.

Inca mai sunt om. Cata vreme omul se simte vinovat e inca om.”


It does not die

Mi-am amintit de ceva frumos din ce am rasfoit vara care-a trecut… dezvaluirile Maitreyiei despre adevarata idila dintre ea si Eliade, despre familia ei, despre sentimente si pasiuni, ganduri, memorii, viata. Cultura Indiana in fascinantele ei aspecte. O femeie care a luptat pt propria-i libertate, caruia nu i-a fost teama sa infrunte adevarul. O tanara care trece printr-o durere spirituala in adolescenta dar care isi construieste mai tarziu un camin relativ fericit. Totusi nu a fost cu adevarat fericita, desi a avut parte de un sot minunat, cu un suflet de o noblete rara… dar a reusit sa se adapteze noului stil de viata, departe de lumea literara, si sa isi iubeasca sotul si sa-l aprecieze pentru fiecare gest al lui, plin de bunatate si rabdare.

Karma ar putea reprezenta unul din motivul romanului. Suferinta fetei a fost urmata de implinirea in cadrul familiei. Armonia casei in care a locuit pe timpul sederii lui Mircea, veselia si multitudinea de oameni, atmosfera unei continue serate, urmata de destramarea firului fericirii, pustiirea casei odata cu plecarea tanarului student. Fericirea mamei se transforma in tristete si dezamagire. Spiritul, valorile morale ale tatalui si mandria se pierd din momentul in care isi paraseste familia.

 

“Pentru a iubi pe cineva ori pentru a fi fericit nu e nevoie de nici o randuiala sociala. Mai stiu ca dragostea adevarata este ca o lumina care da stralucire la tot ce este in jur. Dragostea nu e un obiect, nici o podoaba de aur pe care sa o smulgi cuiva pentru a o darui altcuiva. Mai stiu ca atunci cand iubesti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoana iti devine drag.”

 

“Dorinta de a-ti placea tie insuti este un capriciu. Dorinta de a fi pe placul cuiva, inseamna dragoste.”

 

“Este un loc, niciunde, unde totul se sfarseste; fara sperante, fara vorbe, fara voce, fara sunet, fara calatori osteniti, pe o carare goala, fara nastere, fara moarte, fara trup, fara noapte, fara zi si fara zori in acel vid.”

 

“Frumusetea nu poate fi o problema obiectiva, doar fiintele omenesti o pot observa. Este fardul albastru ce le acopera ochii si chiar mintile, cel ce face ca lucrurile sa para minunate.”

 

“Toate strunele mintii mele canta aceasta muzica. El este cantaretul. El este cel care canta aceasta melodie in mine. El este cel care a facut sa apara acest val de muzica in trupul si in mintea mea. Patrund in lumea asta minunata prin cantecele sale.”

 

“Mircea mi-a facut o mica vanataie la mana. O ating usor cu cealalta palma, dar ea creste, creste neincetat tot mai mare, intinzandu-se spre inima – ma vad cazuta la pamant, ranita; si Mircea a plecat.”

 

“Mi-a prins bratul cu doua maini infometate si si-a lipit fata de el. Mana mea se desprinse usor de trup, sau eu devenisem intreaga mana. […] Treptat, mana mea s-a transformat. Nu a mai ramas un obiect din carne si sange, intreaga materie solida a disparut. S-a prefacut intr-o strafulgerare din infinitul cer. Toti atomii si moleculele ei s-au dezagregat – se rotesc si danseaza asemenea planetelor si constelatiilor – planete, stele, luna si soarele se aflau acum in locul lor.”

 

“Viata nu se implineste prin uitarea suferintei, ci prin zilnica transformare a mahnirii in intelegere, a cruzimii in tandrete si a amaraciunii in dulceata.” (Tagore)

 

“Adevarata moarte e uitarea si singura noastra sansa de a deveni nemuritori este sa o tinem in frau… Numai dragostea poate sfida uitarea si timpul.”

 

“Cand totul se transforma in cenusa, ceva mai ramane intreg”…


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.