Concert Odyssey

Am evadat si weekendul acesta din orasul “cu pasi grabiti” si am ajuns in Tg. Mures. I-am vazut pentru prima data pe cei de la Odyssey intr-un concert live si am ramas surprinsa. Suna superb in varianta acustica. M-au impresionat enorm, au fost ca un vartej de energie, cu sunete si culori venite parca de pe taramuri nordice dar mentinand totusi nuanta haiduceasca a plaiurilor noastre. Atmosfera a fost deosebita. Mi-a placut foarte mult locatia in care au sustinut concertul (Teatrul 74), mi-a placut compania oamenilor alaturi de care am cantat, aplaudat si strigat pentru bis (:p) , mi-a placut publicul… restrans, dar calitativ.

Povestea lor o gasiti pe site-ul trupei: aici. Eu le doresc succes si cat mai multe bis-uri in concerte.

Odyssey -> Caderea in pacat

Martisorul fericirii

A asculta muzica singur sau a o asculta impreuna cu altii?… A canta sub dus sau a canta impreuna cu un grup de oameni?… Eu aleg compania voastra, fara sa ezit. Unul din lucrurile medicamentele care ma mentin in viata. Medicament pentru singuratate, temeri, dezamagiri si alti nori grei, mai ales cand ii dau voie sa-mi strabata venele.

Viata mea ar fi o adevarata sarbatoare daca ar continua intr-un cantec nesfarsit, alaturi de oameni dragi. Coelho spunea – “fericirea e ceva ce se multiplica atunci cand se imparte.” Ii dau perfecta dreptate…

… si recomand:

“Daca vei putea ramane mereu in prezent vei fi un om fericit, pentru ca fericirea este numai si numai momentul in care traim”.

Smile!

Visand la cupluri perfecte si iubiri ca in basme, intr-un moment de melancolie, am primit un link, care m-a impresionat si facut sa zambesc. Mersi copil anarhist! :-p

Il dau mai departe:

Omul invata si invata…

Mi-au placut extrem de mult versurile urmatoare si vreau sa le impart cu voi, sa le raspandesc – o serie de lectii prin care trecem de-a lungul vietii: IN TIMP ÎNVEŢI Jorge Luis Borges După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe… că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui mâine este prea nesigur pentru a face planuri … şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului… Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că întradevăr poate suporta, că întradevăr are forţă, că întradevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă … şi cu fiecare zi învaţă. Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, in mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei si… Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face… Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai… Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt… Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens. Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul…

Un potential raspuns…

Am mai descoperit un acord in cantecul existentei mele. O nota muzicala nu tocmai simpla, pentru ca deocamdata nu stiu cum sa o cant. In timp ce ascultam “Breath of Heaven” in varianta talentatei Heidi Schmidt, primesc din partea unei persoane dragi mie aceeasi melodie, dar cantata de altcineva. Conexiunea dintre noi e impresionanta. E ceva ce ne uneste, e ceva ce ne leaga… Unii ar spune ca e doar o coincidenta, eu vreau sa cred ca e mai mult decat atat. O bucurie imensa imi inunda inima doar gandindu-ma la existenta unor astfel de oameni, si mai ales la faptul ca am avut si am ocazia sa ii intalnesc. Ochii mi s-au umezit, si am simtit nevoia de a-i spune ca o iubesc, desi e ciudat sa o arat/spun in cuvinte unei persoane pe care nu o cunosc decat de foarte putin timp. Si intr-adevar, uneori chiar nu e nevoie de timp pentru a ne atasa de unii oameni, ca si cum spiritele noastre se cunosc de o vesnicie. Si ma intreb oare spiritele noastre chiar exista dintotdeauna, doar ca fizic aparem in lumea aceasta intr-un moment anume? Fericitul Augustin vorbea foarte frumos despre zidirea in timp a Creatorului: “Ordinea timpurilor este fara de timp in vesnica intelepciune a lui Dumnezeu, si nici un lucru nu este nou in ochii Lui , care le-a zidit pe cele ce vor fi”…

Suntem bogati… dar nu vedem acest lucru…

Ar trebui sa invatam sa ne bucuram de fiecare minune din viata noastra, cat de mica ar fi ea, pentru ca toti avem parte de ele. Cred ca cea mai mare e insasi minunea de a fi. Minunea de a te bucura de libertate, minunea de a iubi, de a simti.

Ma bucur ca-i am pe parinti alaturi si ma incurajeaza si fac sacrificii pentru mine, ma bucur ca am prieteni care ma sustin si ma apreciaza, ma bucur ca am un acoperis deasupra capului, ca am cu ce-mi acoperi goliciunea trupului, ca am sanatate, ca sunt intreaga atat fizic cat si mental si am capacitatea de a gandi si comunica, si pentru ca ma pot bucura de culorile cerului sau de o nota de pian.

Personaje precum Robert Neville din “I am legend” sunt cele care cateodata ne trezesc… Ne fac sa ne dam seama cat de pretioasa este libertatea, cat de mult inseamna sa ai langa tine fiinte care sa-ti aline singuratatea… si cat de valoros este timpul…