Tag Archives: singuratate

pentru cel ce n-a fost si nu e …

dar stiu ca va veni


tine-ma aproape, mereu, cum iti tii vioara, tandru.

cuprinde-ma cu bratele si varsa-ti noaptea,

plimba-ma-n palmele tale roase de pasiune

si da-mi voie sa te plimb spre lumi straine.


as vrea sa fiu ca ea…

sa-ti starnesc mereu curiozitatea,

sa-ti mangai apele negre

si sa-ti omor orele de plictis.

sa-mi plangi pe un umar

sau sa-mi razi pe celalalt.


sa fiu lemnul care te incalzeste,

sa dau culoare existentei tale,

sa-ti completez universul

la fel cum vioara umple abisul sufletului tau …


 


Viata pe un peron II

Tipatul este o izbucnire de disperare. Daca fiecare ar tipa disperarile pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trai.”

Conceptul de viata poate imbratisa mai multe forme. Poate fi cantec, scena de teatru, insula ori sentinta judecatoreasca. Poate fi un vis sau un cosmar din care astepti sa te trezesti…

Unii ne lasam prada destinului iar altii dintre noi vietuim in incercarea de a vana sensuri si a ne tese cararile responsabili. Ne lasam prada muscaturii de cobra, ne lasam prada uratului, devenind victime ale fiarei din noi, ale societatii si ale conformismului.

Tacerea este amprenta societatii asupra noastra. Societatea… Ea este cea care aseaza pe fetele noastre masca de sticla, ea este cea care vrea sa ne pecetluiasca gura. “Traim sub o crusta de sticla datorita careia nu auzim ceea ce trebuie sa auzim”, iar “chipul adevarat poate sa devina o masca intolerabila intr-o lume unde firesti erau mastile” subliniind ca ceea ce este majoritar este considerat incadrat sub semnul normalitatatii.

Nu exista omul. Exista calaul, exista victima, martorul care se amuza, martorul indiferent si cel care se revolta. Dar pe acesta nu-l poti vedea intotdeauna. Il coplesesc martorii din care se aleg mereu si calaii si victimele pentru ca spectacolul trebuie sa mearga fara oprire.”

Nu exista decat tipatul si tacerea. Mi-am dat seama ca tipetele exista insa nu el auzim. Nu vrem sa le auzim. Suntem surzi iar cei care tipa se chinuie si mai tare vazand ca numeni nu -i aude. [...] Ca sa recapeti senzatia ca esti om trebuie sa observi un semn ca te aude cineva. Altfel innebunesti. Ca sa nu innebunesti tipi si mai tare si deodata observi ca vocea nu te mai asculta. Tipatul a ajuns la limitele lui si s-a frant. Tacerea a fost mai puternica decat el.”

Capcana acestei “gari” este pustiul, golul, care conduce spre moarte. Cand esti singur, in pustiu, si incetezi a te zbate fiindca crezi ca este in zadar, fiara invinge. “Fiecare dintre noi, langa Dumnezeu se afla si o fiara; Fiara doarme si asteapta. Si cum adulmeca singuratatea deschide ochii si maraie. Iar in pustiu se trezeste de-a binelea. Se propteste dinaintea lui Dumnezeu si incepe lupta […]. Dumnezeu e invins cel mai adesea”.

Inca mai sunt om. Cata vreme omul se simte vinovat e inca om.”


Viata pe un peron

Care este sensul vietii? A iubi? A-i face fericiti pe cei din jur? A-ti gasi pacea interioara? A te bucura de fiecare moment? Sau… A-i gasi sensul?

Cartea lui Octavian Paler este o insiruire de cuvinte mari si pline de semnificatii. Ne infatiseaza viata ca un peron intr-o gara pustie: prafuita si tacuta, ca o grota, cu peretii galbeni si scorojiti, cu sala de asteptare “obisnuita”, cu banci de jur imprejurul peretilor, cu lumini murdare, cu paianjeni, cu ghisee de bilete inexistente si cai ferate care se pierd ori inspre padure, ori inspre mlastini. Cu zile si nopti, cu vant “continuu si monoton”, cu ploi si cu soare.

Viata prezentata ca un continuu “umblet somnambul intre mlastini si paduri”, paduri in care infloresc anotimpurile spiritului bun si mlastini care te ingroapa intr-un ”sunet surd”, “vuiet al sfarsitului”. Orele de plecare si venire a trenurilor lipsesc, cum de altfel lipsesc localitatatile de unde vin sau incotro se indreapta trenurile, desemnand un “drum de nicaieri spre nicaieri”.

Noi alegem destinatiile pe care vrem sa le dam vietii noastre. Si poate nu exista ‘nicaieri’. Exista numai calatori care nu dau vietii lor nici o destinatie. Care renunta, care nu pot sau rad, zicand ca nu-i intereseaza decat calatoria in sine.”

Titlul garii este unul “misterios si incomplet” – ERO, ca si cum ne-ar da oportunitatea de a-i da ce nume dorim. Eros? Erou? Zero? Tu ce sens ii dai?…


Martisorul fericirii

A asculta muzica singur sau a o asculta impreuna cu altii?… A canta sub dus sau a canta impreuna cu un grup de oameni?… Eu aleg compania voastra, fara sa ezit. Unul din lucrurile medicamentele care ma mentin in viata. Medicament pentru singuratate, temeri, dezamagiri si alti nori grei, mai ales cand ii dau voie sa-mi strabata venele.

Viata mea ar fi o adevarata sarbatoare daca ar continua intr-un cantec nesfarsit, alaturi de oameni dragi. Coelho spunea – “fericirea e ceva ce se multiplica atunci cand se imparte.” Ii dau perfecta dreptate…

… si recomand:

“Daca vei putea ramane mereu in prezent vei fi un om fericit, pentru ca fericirea este numai si numai momentul in care traim”.


American Beauty

De ce il recomand?

Este unul dintre acele filme care, la sfarsit, intr-adevar sensibilizeaza si instiga la meditatie prin morala puternica pe care o transmite. S-ar putea sa-ti schimbe viziunea asupra conceptului de fericire, te invata a privi partea plina a paharului si a valoriza fiecare secunda a vietii tale. Este o poveste care poate parea banala la prima vedere dar neincrederea initiala se va transforma intr-o veritabila bucurie a mintii si, mai mult decat atat, o bucurie a sufletului.

Lester Burnham, “a simple guy with nothing to lose”, are o casnicie nefericita iar frustrarile sale explodeaza in decursul varstei mijlocii prin demontarea rutinei. Pofta de a trai clipa izvoraste din pasiunea lui pentru o adolescenta, Angela, prietena fiicei sale, iar Lester incepe sa puna alt pret pe intreaga sa existenta.

Filmul nu pune accent pe o singura tematica, dar reflecta in special aspecte sociale. Fiecare personaj reprezinta o tipologie. Lester este barbatul conformist cu camasa si servieta, Carolyn infatiseaza sotia infidela, Jane este tiparul adolescentei rebele care se confrunta cu probleme de stima de sine, Angela este adolescenta tipica cu aspiratii de model care cauta sa fie nonconformista iar Ricky descrie tipul artistului, un suflet de poet care are o imagine profunda despre frumusete: “Sometimes there’s so much beauty in the world I feel like I can’t take it, like my heart’s going to cave in”. Tatal lui Ricky reprezinta ostilul, frustrarea si are iluzia ca detine controlul asupra fiului sau.

Secventele sunt pline de culoare, esenta lor constand in multitudinea de petale de trandafiri care sugereaza iubirea, pasiunea, entuziasmul, emotia. Unele scene sunt memorabile, cu adevarat impresionante, precum cea cu punga purtata de vant sau monologul din final.

Este un film deosebit despre viata, ilustrand emotiile, umorul si imperfectiunile sale, un film despre iubire, singuratate, familie si relatii interumane iar actorii stiu perfect cum sa intre in pielea personajelor pe care le reprezinta.

O povestioara simpla dar profunda, American Beauty, a fost bine recompensat in 1999 pentru fiecare categorie care exprima cretivitate: pentru cel mai bun actor (Kevin Spacy), cel mai bun regizor (Sam Mendez), cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine si cea mai buna cinematografie.

Filmul se centreaza pe acel tip de frumusete pe care putem sa o vedem in cele mai comune, simple si marunte lucruri. Desi finalul este unul tragic, culmineaza cu un sentiment de implinire:


Rataciri…

Zdruncina precum corzile unei chitari electrice

dar tot ea alunga valurile negre – prin atingeri de harpa…

Paseste in sunet de flaut,

priveste cu senzualitatea unui saxofon

desprins de basmele copilariei

si iubeste cu fragilitatea notelor de pian.

Zambetu-i ia forma unui violoncel timid

iar plansetu-i cu lacrimi de roua

pe ritmul baladelor nocturne

ce curg in viori mohorate…

“Adevaratele femei sunt acelea a caror prezenta te face sa uiti de probleme, idei, nelinisti universale si chinuri metafizice.”

De la statutul de “nulitate simpatica”, femeia, a ajuns sa fie privita, prin ochii domnului Cioran, ca “muzica ratacita-n carne”, fara de care “viata ar fi o sinucidere automata”.


Nebulozitate

Sunt eu cu mine. Si ce descopar? … Animicstiutorul. Dar cum descopar asta? O armata de intrebari au armele indreptate spre mine, gata sa ma nimiceasca de nu gasesc raspunsuri (partiale, cel putin). Am impresia ca tot ce am stiut s-a dus… Ma simt ca un copil. Am nevoie de interogari si indrumari (intelepte) pentru a-mi da seama exact unde trebuie plasata o piesa de puzzle. Ma plang. Ma plang si totusi continui sa fac asta, continui sa scriu aici, continui sa le spun celorlalti despre asta si nu planuiesc nimic. Nu stiu incotro ma indrept. In loc sa ma gandesc la un plan, eu imi petrec timpul gandindu-ma la cauzele care au provocat starea mea… Poti da raspunsuri daca nu cunosti intrebarile?

Ma supara griji cotidiene. Ma ingrijorez pentru altii, apoi imi aduc aminte de mine… Exagerez… nu am griji si probleme monstrii… Dar totusi ma speriu. Si apoi ma compar cu ceilalti… Oare ajuta?

Azi am afirmat, intr-o maniera mai putin eleganta, cat de execrabila e Romania (urmand sa adresez aceeasi insulta lumii intregi). Chiar nu ti se ofera nimic? Nici o oportunitate?… Recunosc, nu am curajul, puterea, si creativitatea necesara pentru a face o schimbare semnificativa… Nu am stofa de eroina, eu sunt cea care are nevoie de (un) erou.

Ma refugiez. Am nevoie de un film. Unul care contureaza o viata perfecta, plina de iubire si profunzime. M-am saturat de totul asta superficial ce ne inconjoara. Vreau sa vizionez un film care sa ma cufunde in lumea basmelor, sa uit gunoiul realitatii. Un film in care toate lucrurile converg spre bine, spre schimbari (pozitive).

Stiu, e firesc. E firesc a gresi. As vrea cei care ma supara sa-si exprime parerea de rau, atata timp cat sunt constienti de rana provocata. Cer mult?

Inca o intrebare… Cum ajungem sa iubim? Doar din nevoia de afiliere si datorita schimbului reciproc de beneficii?


3:00 am. Insomnie

Cum ?

Asa…

Sa adorm

linistita si alba,

tremurand la sunetul tau,

aproape de inima ta.

Asa sa adorm…

imbibata in fericire,

imbibata in tot.



Am zambit…

Am invatat multe de la toti cei care mi-au iesit in cale. Am descoperit ce-mi place, si mai cu seama ce nu imi place…

Am descoperit de ce am nevoie. Am nevoie de trairi puternice, de a simti bucuria in cea mai pura forma, cea mai sincera… oricat de simpla… Am avut mereu nevoie de Dumnezeu. Inca am si voi avea. Unii mi-au intarit credinta in El. Altii mi-au dat nelinisti si m-au tulburat…  Unii mi-au aratat cum traiesc in lumea fictiunii, altii… m-au adus cu picioarele pe pamant, in lumea reala. Unii mi-au dezvaluit slabiciunile lor, si m-am regasit in acestea… altii mi-au dat incredere in mine si m-au intarit. Unii ma invata ce inseamna a trai in prezent, altii ma fac a reflecta la trecut si viitor. Unii, sa insist asupra unor lucruri, altii sa am rabdare asupra altora…

Am iubit, am cantat, am dansat, am sperat, am visat, am ras, am plans, am alergat, am gresit, m-am ratacit, m-am regasit, m-am temut, am indraznit, am urcat munti, am cunoscut oameni noi… am cunoscut oameni frumosi.

Am invatat. Sper ca si cei ce m-au intalnit sa fi primit din ce am avut de oferit, oricat de marunt.

Am zambit. Nu am fost niciodata singura desi au fost momente cand m-am simtit singura…

Uitandu-ma inapoi… imi dau seama de cate minuni am avut parte…

La multi ani si cat mai multi pasi spre implinirea visurilor!


Omul invata si invata…

Mi-au placut extrem de mult versurile urmatoare si vreau sa le impart cu voi, sa le raspandesc – o serie de lectii prin care trecem de-a lungul vietii:

IN TIMP ÎNVEŢI

Jorge Luis Borges

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe…
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus

şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri …
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la
jumătatea drumului…

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi
calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că întradevăr poate suporta,
că întradevăr are forţă,
că întradevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă …
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te
întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
in mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei si…

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de
false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face…

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi
la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai…

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul…


Suntem bogati… dar nu vedem acest lucru…

Ar trebui sa invatam sa ne bucuram de fiecare minune din viata noastra, cat de mica ar fi ea, pentru ca toti avem parte de ele. Cred ca cea mai mare e insasi minunea de a fi. Minunea de a te bucura de libertate, minunea de a iubi, de a simti.

Ma bucur ca-i am pe parinti alaturi si ma incurajeaza si fac sacrificii pentru mine, ma bucur ca am prieteni care ma sustin si ma apreciaza, ma bucur ca am un acoperis deasupra capului, ca am cu ce-mi acoperi goliciunea trupului, ca am sanatate, ca sunt intreaga atat fizic cat si mental si am capacitatea de a gandi si comunica, si pentru ca ma pot bucura de culorile cerului sau de o nota de pian.

Personaje precum Robert Neville din “I am legend” sunt cele care cateodata ne trezesc… Ne fac sa ne dam seama cat de pretioasa este libertatea, cat de mult inseamna sa ai langa tine fiinte care sa-ti aline singuratatea… si cat de valoros este timpul…


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.