Tag Archives: soare

Psyche

Adio nemurire, in Soare te-ai ascuns!

Tu, suflet gri, pierdute-ai in mister

Un colt intunecat, departe de-orice cer,

Uitat in suferinta, de raze nepatruns.

Fluturii albi, ce-n fericire se afunda,

Zboara cu iubire spre un inalt taram

Si intr-o sfanta adiere aripile-si cufunda

Uitand de pietre, goliciune sau noroi.

Cat Soare dincolo de Timp!

Cata culoare dincolo de ploi

Cata lumina dincolo de moarte

Iubirea e in noi…

Cu mila si caldura ca o minune voi plutiti

Revarsand emotii dulci ce curg fara pacat.

Dar ei, cei gri, aluneca-n abis curat

Cu lacrimi de piatra, inconjurati de neputinti…


Viata pe un peron

Care este sensul vietii? A iubi? A-i face fericiti pe cei din jur? A-ti gasi pacea interioara? A te bucura de fiecare moment? Sau… A-i gasi sensul?

Cartea lui Octavian Paler este o insiruire de cuvinte mari si pline de semnificatii. Ne infatiseaza viata ca un peron intr-o gara pustie: prafuita si tacuta, ca o grota, cu peretii galbeni si scorojiti, cu sala de asteptare “obisnuita”, cu banci de jur imprejurul peretilor, cu lumini murdare, cu paianjeni, cu ghisee de bilete inexistente si cai ferate care se pierd ori inspre padure, ori inspre mlastini. Cu zile si nopti, cu vant “continuu si monoton”, cu ploi si cu soare.

Viata prezentata ca un continuu “umblet somnambul intre mlastini si paduri”, paduri in care infloresc anotimpurile spiritului bun si mlastini care te ingroapa intr-un ”sunet surd”, “vuiet al sfarsitului”. Orele de plecare si venire a trenurilor lipsesc, cum de altfel lipsesc localitatatile de unde vin sau incotro se indreapta trenurile, desemnand un “drum de nicaieri spre nicaieri”.

Noi alegem destinatiile pe care vrem sa le dam vietii noastre. Si poate nu exista ‘nicaieri’. Exista numai calatori care nu dau vietii lor nici o destinatie. Care renunta, care nu pot sau rad, zicand ca nu-i intereseaza decat calatoria in sine.”

Titlul garii este unul “misterios si incomplet” – ERO, ca si cum ne-ar da oportunitatea de a-i da ce nume dorim. Eros? Erou? Zero? Tu ce sens ii dai?…


Gratii

Mamei mele.

Ochii tai mici ascund doi sori

a caror raze impletesc continue mangaieri

iar dincolo de privirea ta se ascund puteri nemarginite in sacrificiu,

caci nemarginita e puterea dragostei tale.

“Intre noi cordonul ombilical nu se va taia niciodata”…


La multi ani, suflet nobil! Iti multumesc.

Si in acelasi timp, iti multumesc tie, tatic drag, pentru tot ce-mi oferi. Fii binecuvantat, pentru ca mainile tale grele de leganat si truda nu au cunoscut osteneala…

Fie ca lumina, bunatatea si armonia sa guverneze sufletele voastre, si nu uitati, la fel cum va spuneam in copilarie, voi sunteti tot ce am mai scump si va iubesc de la cer la pamant! Atat de mult.


10 motive sa renunti la fumat

1. Pentru a respira liber.

2. Pentru a-ti mentine sanatatea si a-ti spori calitatea vietii.

3. Pentru ca vrei sa te bucuri mai mult de viata, de gustul acestui “ground level flight”.

4. Pentru ca vrei ca talpile sa-ti fie mangaiate de cat mai multe raze de soare : – )

5. Pentru ca nu vrei sa te sinucizi incetul cu incetul (fiecare tigara ucide 7 minute din viata)

6. Pentru ca nu vrei deloc sa te sinucizi

7. Pentru ca iubesti viata, si iubesti sa iubesti si nu vrei sa iesi din aceasta lupta mult mai devreme decat altii…

8. Pentru ca nu vrei sa atingi stadiul de voce “inecata intr-un butoi de whiskey, atarnata la afumat pentru cateva luni, apoi calcata de un camion” in care se afla glasciorul lui Tom Waits.

9. Pentru ca nu vrei sa contribui la cele aprox. 2 miliarde de euro care intra anual in buzunarele statului

10. Pentru ca vrei sa postez mai des…

Motivele lor, mai persuasive si mai in detaliu:  aici, aici si aici.


Smile!

Visand la cupluri perfecte si iubiri ca in basme, intr-un moment de melancolie, am primit un link, care m-a impresionat si facut sa zambesc. Mersi copil anarhist! :-p

Il dau mai departe:


Omul invata si invata…

Mi-au placut extrem de mult versurile urmatoare si vreau sa le impart cu voi, sa le raspandesc – o serie de lectii prin care trecem de-a lungul vietii:

IN TIMP ÎNVEŢI

Jorge Luis Borges

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe…
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus

şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri …
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la
jumătatea drumului…

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi
calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că întradevăr poate suporta,
că întradevăr are forţă,
că întradevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă …
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te
întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
in mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei si…

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de
false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face…

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi
la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai…

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul…


El si Ea…

 

au ceva ce numai Soarele isi poate inchipui…

nutresc o iubire atat de puternica si calda cum numai Soarele nutreste lumina.

se oglindesc in apusul de Soare, cufundandu-se romantici in undele razelor lui,

fura pasiunea culorilor sale, si muzica… si intelepciunea…

albastrul tacut al cerului ii poarta spre taramul viselor.

aripile inocentei ii plimba inspre trecut invatandu-i a iubi sincer si pur,

a fugi de ura si orgoliu, pacate si griji…

El cer, Ea mare… ravnind contopirea eterna…


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.