Sunt eu cu mine. Si ce descopar? … Animicstiutorul. Dar cum descopar asta? O armata de intrebari au armele indreptate spre mine, gata sa ma nimiceasca de nu gasesc raspunsuri (partiale, cel putin). Am impresia ca tot ce am stiut s-a dus… Ma simt ca un copil. Am nevoie de interogari si indrumari (intelepte) pentru a-mi da seama exact unde trebuie plasata o piesa de puzzle. Ma plang. Ma plang si totusi continui sa fac asta, continui sa scriu aici, continui sa le spun celorlalti despre asta si nu planuiesc nimic. Nu stiu incotro ma indrept. In loc sa ma gandesc la un plan, eu imi petrec timpul gandindu-ma la cauzele care au provocat starea mea… Poti da raspunsuri daca nu cunosti intrebarile?
Ma supara griji cotidiene. Ma ingrijorez pentru altii, apoi imi aduc aminte de mine… Exagerez… nu am griji si probleme monstrii… Dar totusi ma speriu. Si apoi ma compar cu ceilalti… Oare ajuta?
Azi am afirmat, intr-o maniera mai putin eleganta, cat de execrabila e Romania (urmand sa adresez aceeasi insulta lumii intregi). Chiar nu ti se ofera nimic? Nici o oportunitate?… Recunosc, nu am curajul, puterea, si creativitatea necesara pentru a face o schimbare semnificativa… Nu am stofa de eroina, eu sunt cea care are nevoie de (un) erou.
Ma refugiez. Am nevoie de un film. Unul care contureaza o viata perfecta, plina de iubire si profunzime. M-am saturat de totul asta superficial ce ne inconjoara. Vreau sa vizionez un film care sa ma cufunde in lumea basmelor, sa uit gunoiul realitatii. Un film in care toate lucrurile converg spre bine, spre schimbari (pozitive).
Stiu, e firesc. E firesc a gresi. As vrea cei care ma supara sa-si exprime parerea de rau, atata timp cat sunt constienti de rana provocata. Cer mult?
Inca o intrebare… Cum ajungem sa iubim? Doar din nevoia de afiliere si datorita schimbului reciproc de beneficii?
Press the Words 
13 februarie 2010 at 5:13 pm
draga mea nu esti singura in acest razboi al intrebarilor, in acest razboi al meschinariei care se contureaza in aceasta existenta efemera.
poate mult prea putini oamenii care locuiesc aceasta tara (tara care nu are nici o vina de a fi locuita de o adunatura de tabularasa) constientizeaza ca riscam sa ne afundam intr-un mare rahat. probabil si din acest motiv nu putem realiza chiar nimic.
frumosul este mereu dat cu piciorul. arta ajuns sa fie aruncata la gunoi si maneaua sa ajunga de mare rang. ai dreptate ca muncim dar suntem sclavi.
tot ce scrii tu,ce simti, cel putin din punctul meu de vedere, e atat de firesc. cumva aceleasi lucruri le simnt si eu. de felul meu sunt optimista si luptatoare dar ca si pe tine ma-ngrijoreaza faptul ca nu exista oportunitati in aceasta tara, din pacate, condusa de aghiuta, zau.
iubirea e un subiect profund si pe care uneori il luam asa peste picior, unii dintre noi. ranim si suntem raniti uneori nu pentru ca dorim acest lucru ci din simpla si fireasca incompatibilitate. stiu ca doare atunci cand intr-o relatie ceva nu mai merge si se ajunge , ceea ce consider eu a fi firesc, la despartire. sunt legaturi care se fac nu pentru ca ne-am potrivi perfect dar incercam, cautam sa regasim in cel de langa noi bucuria si acel ceva pe care il simti si care te face sa spui exact asta cautam. in viata aceasta cu siguranta vom aveea parte de foarte multe experiente afective, amoroase, vom aveea firesc parte si de bucurie si de durere in acelasi timp. „iubirea nu are nici o dorinta decat aceea de a se implini Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:
Sa te topesti de iubire in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durerea prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.” Kahlil Gibran
unii vad „iubirea” exact cum prea bine spui ca un schimb de beneficii. ce facem in acest caz. pur si simplu DELET.
cum scriam unui scump prieten intrebarile sunt constructive dar uneori enerveaza mai atunci cand nu gasesti raspunsul.
cu siguranta ca uneori in disperarea naostra de a afla aceste raspunsuri ele se afla deja pe drum si vor ajunge mai curand sau mai tarziu. dar cu siguranta le vom primi.
Într-un bar, într-un sat din Spania, aproape de oraşul Olite, există o cugetare scrisă de proprietar: ”Nici nu ajungeam bine să găsesc toate răspunsurile, că toate întrebările se schimbau.”
Spune maestrul: ”Sîntem tot timpul preocupaţi să dăm răspunsuri. Simţim că răspunsurile sînt importante pentru a înţelege semnificaţia vieţii. E mult mai important să trăim din plin şi să lăsăm timpul să dezvăluie secretele existenţei noastre. Dacă ne preocupăm prea mult cu a da un sens vieţii, împiedicăm natura din acţiunile sale şi devenim incapabili să citim semnalele lui Dumnezeu.”
Paulo Coelho
Avem timp
Avem timp pentru toate. Sa dormim,
sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.
Octavian Paler
13 februarie 2010 at 5:46 pm
desenează-mi o oaie!
13 februarie 2010 at 7:20 pm
..”micul print”… intr-adevar profund :)
13 februarie 2010 at 7:38 pm
si pentru ca tot a poposit pe aici „micul print” de ce sa nu ne amintim mai bine despre el :)
13 februarie 2010 at 7:39 pm
Ma distreaza ironiile voastre :P
Tin sa mentionez, Cookie Monster e un domn fericit, psiholog de-al meu iar eu fac parte din programul sau de terapie. Cateodata mai foloseste si tehnica testelor proiective, de cele mai multe ori insa recurge la terapia prin ras. :D
14 februarie 2010 at 6:47 pm
scuze dar nu-nteleg unde e ironia????
14 februarie 2010 at 4:07 pm
„Ma refugiez. Am nevoie de un film. Unul care contureaza o viata perfecta, plina de iubire si profunzime. Vreau sa vizionez un film care sa ma cufunde in lumea basmelor, sa uit gunoiul realitatii. Un film in care toate lucrurile converg spre bine, spre schimbari (pozitive).”
Uitate-te la „My Neighbour Totoro”… si ia un zambet de la mine.
14 februarie 2010 at 4:32 pm
Multumesc mult.
14 februarie 2010 at 8:37 pm
„- Ce frumoasa e lumea si ce urate sunt labirinturile, am spus usurat.
– Ce frumoasa ar fi lumea daca ar exista o regula dupa care sa cutreieri prin labirinturi, a raspuns maestrul meu.”
Umberto Eco – „Numele Trandafirului”
14 februarie 2010 at 11:43 pm
ce plictisitor ar fi labirintul dacă ar avea reguli.
15 februarie 2010 at 7:37 am
:) e si asta adevarat….