De ce il recomand?
Este unul dintre acele filme care, la sfarsit, intr-adevar sensibilizeaza si instiga la meditatie prin morala puternica pe care o transmite. S-ar putea sa-ti schimbe viziunea asupra conceptului de fericire, te invata a privi partea plina a paharului si a valoriza fiecare secunda a vietii tale. Este o poveste care poate parea banala la prima vedere dar neincrederea initiala se va transforma intr-o veritabila bucurie a mintii si, mai mult decat atat, o bucurie a sufletului.
Lester Burnham, „a simple guy with nothing to lose”, are o casnicie nefericita iar frustrarile sale explodeaza in decursul varstei mijlocii prin demontarea rutinei. Pofta de a trai clipa izvoraste din pasiunea lui pentru o adolescenta, Angela, prietena fiicei sale, iar Lester incepe sa puna alt pret pe intreaga sa existenta.
Filmul nu pune accent pe o singura tematica, dar reflecta in special aspecte sociale. Fiecare personaj reprezinta o tipologie. Lester este barbatul conformist cu camasa si servieta, Carolyn infatiseaza sotia infidela, Jane este tiparul adolescentei rebele care se confrunta cu probleme de stima de sine, Angela este adolescenta tipica cu aspiratii de model care cauta sa fie nonconformista iar Ricky descrie tipul artistului, un suflet de poet care are o imagine profunda despre frumusete: „Sometimes there’s so much beauty in the world I feel like I can’t take it, like my heart’s going to cave in”. Tatal lui Ricky reprezinta ostilul, frustrarea si are iluzia ca detine controlul asupra fiului sau.
Secventele sunt pline de culoare, esenta lor constand in multitudinea de petale de trandafiri care sugereaza iubirea, pasiunea, entuziasmul, emotia. Unele scene sunt memorabile, cu adevarat impresionante, precum cea cu punga purtata de vant sau monologul din final.
Este un film deosebit despre viata, ilustrand emotiile, umorul si imperfectiunile sale, un film despre iubire, singuratate, familie si relatii interumane iar actorii stiu perfect cum sa intre in pielea personajelor pe care le reprezinta.
Aceasta povestioara simpla dar profunda a fost recompensata in anul 1999 pentru fiecare categorie care exprima cretivitate: pentru cel mai bun actor (Kevin Spacy), cel mai bun regizor (Sam Mendez), cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine si cea mai buna cinematografie.
Filmul se centreaza pe acel tip de frumusete pe care putem sa o vedem in cele mai comune, simple si marunte lucruri. Desi finalul este unul tragic, culmineaza cu un sentiment de implinire:
Press the Words 
Lasă un comentariu